VIDEO Un fals avocat a fost reținut de polițiști după ce a țepuit mai multe persoane

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au reunit mai multe dosare penale ce vizau plângeri penale formulate de către mai multe persoane față de un bărbat, de 62 de ani, din comuna Sucevița, cu privire la faptul că în perioada aprilie 2018 – februarie 2019 au plătit către acesta diferite sume de bani, acestea fiind încasate sub pretextul că individul ar fi avocat și le-ar reprezenta în diverse cauze. 

Astfel, în urma probelor administrate de anchetatori, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de bărbatul de 62 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Acesta este acuzat că, în perioada aprilie 2018 – februarie 2019, a indus-o în eroare o femeie cu privire la calitatea sa de avocat, asigurând-o pe aceasta că va efectua demersurile necesare în vederea soluționării favorabile a unei acțiuni de partaj aflată rolul Judecătoriei Rădăuți, solicitând astfel în schimbul serviciilor prestate suma de aproximativ 700 de euro.

De asemenea, în perioada noiembrie 2018 – februarie 2019, falsul avocat a indus în eroare o altă persoană asigurând-o că îi va soluționa favorabil dosarul privind stabilirea domiciliului și a pensiei de întreținere a doi copii  minori, solicitând astfel în schimbul serviciilor prestate suma de aproximativ 1.000 de lei.

Totodată, oamenii legii au dispus extinderea urmăririi penale cu privire la săvârșirea faptei de exercitare fără drept a unei profesii. Concret, în perioada aprilie 2018 – februarie 2019, bărbatul din Sucevița a exercitat în mod repetat activități specifice profesiei de avocat, respectiv a acordat consultații juridice și a redactat cereri cu caracter juridic (cerere de chemare în judecată, cerere de ajutor public judicar), pentru toate aceste acte fiind remunerat.

Oamenii legii au făcut două percheziții la sediul central al unei fundații umanitare pe care bărbatul o administrează în Voievodeasa, comuna Sucevița, dar și la punctul de lucru din municipiul Rădăuți, de unde a fost ridicat un volum mare de înscrisuri doveditoare ale conduitei suspectului, precum și un laptop utilizat în cadrul activităților infracționale.

Față de suspectul  de 62 de ani a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul  Serviciului Investigații Criminale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și exercitare fără drept a unei profesii.

Ulterior, față de suspectul de 62 de ani s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu interzicerea părăsirii localității de domiciliu fără acordul procurorului, precum și accesului  în sediile instanțelor de judecată de pe raza Curții de Apel Suceava, cu excepția situațiilor în care are de depus cereri ce țin de soluționarea prezentei cauze penale, începând cu expirarea termenului prevăzut în ordonanța de reținere.

Cercetările sunt continuate de către lucrători din cadrul  Serviciului Investigații Criminale pentru identificarea și altor persoane vătămate prin activitățile infracționale ale susnumitului.

Adauga comentariu