VIDEO Un grup de indieni zace de câteva luni prin Arbore așteptând să-și primească avizele de muncă

În comuna Arbore există o situație mai deosebită. De mai bine de două luni, un grup de indieni veniți la noi în țară pentru a lucra în construcții pur și simplu stă degeaba deoarece oamenii nu și-au primit toate avizele necesare pentru a putea lucra în condiții legale.

La un moment dat, într-o pensiune din Arbore erau cazuți 19 cetățeni din India, care își așteptau avizele de muncă. Ei au fost aduși în România de către SC Best International Recruitment SRL Arad, o companie specializată în recrutarea forței de muncă din străinătate.

În ultimele două luni, bărbații s-au perindat pe la Arbore, unde trebuiau să lucreze pentru SC Building Lider SRL Șcheia, o firmă care se ocupă cu ridicarea sălii de sport din localitate. La început, au venit cinci cetățeni din India, ulterior alți 14 fiind cazați chiar în centrul comunei Arbore, într-o pensiune din spatele Clubului Royal.

Astfel, în urmă cu trei săptămâni, numărul indienilor aciuați la Arbore a ajuns la 19. Săptămâna trecută, 12 dintre ei au plecat la București, unde ar lucra la negru la o firmă de confecții. Ceilalți șapte încă își așteaptă avizele de muncă pentru a se apuca de muncă.

SC Building Lider SRL Șcheia administrată de Constantin Bunduc urmează să construiască o sală de sport la Școala cu clasele I – VIII „Luca Arbure” din satul Arbore cu o suprafață de 415 metri pătrați, două vestiare pentru fete și două pentru băieți, un cabinet medical, grupuri sanitare și un cabinet pentru profesori. Valoarea proiectului este de 1,8 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată de către Compania Națională de Investiții (CNI).

Constantin Bunduc ne-a explicat care este situația celor 19 indieni care ar trebui să lucreze la firma sa de construcții.

„Au fost 19 cetățeni indieni, dintre care 12 au plecat la București, din câte mi-au spus ei. La Arbore mai sunt cazate doar șapte persoane, care primesc mâncare plus diurnă patru dolari pe zi. Nu pot să-i plătesc pentru că nu muncesc. La început, când au ajuns, au lucrat cam trei săptămâni, însă când am trimis actele la contabilitate pentru întocmirea contractelor de muncă am aflat că nu au toate avizele necesare. De atunci și până în prezent, nu au mai lucrat deloc deoarece nu este legal. Stau pe cameră și își așteaptă avizele de muncă. Pentru cei 12 care au plecat am reușit să le rezolv situația contractuală, însă doar o parte dintre ei ar dori să se mai întoarcă. Pentru ceilalți șapte, mai durează cel puțin două săptămâni pentru a primi avizele de muncă. Asta este legislația, durează între 60 și 90 de zile”, a explicat Constantin Bunduc, administratorul SC Building Lider SRL Șcheia.

Indienii veniți la Arbore ar urma să primească contracte de muncă pentru 24 de luni, urmând să încaseze net lunar suma de 600 de dolari. În India, salariu minim pe economie este de 48 de euro/lună.

Primarul comunei Arbore, Dan Vasile Tiperciuc, este nemulțumit de situația creată și susține că va cere la CNI rezilierea contractului cu SC Building SRL Șcheia.

„Nu cunosc cu exactitatea situația cetățenilor din India. Au lucrat la început cu niște români, însă de trei săptămâni nu s-a mai făcut nimic la sala de sport. Reprezentantul firmei ne-a declarat că are niște probleme financiare și că de astăzi (n.r. – luni) reia lucrările, însă deocamdată nimic. În atare condiții, vom solicita la CNI rezilierea contractului”, a declarat primarul Dan Vasile Tiperciuc.

Localnicii din comuna Arbore nu văd cu ochi buni abandonarea cetățenilor indieni. Ei spun că aceștia au mai fost luați pentru a lucra cu ziua pe la săteni, însă se tem că dacă situația va persista, indienii se vor apuca de comis infracțiuni pe raza comunei.  

Adauga comentariu