VIDEO Un nesimțit de la Loial Impex a oprit mașina firmei în mijlocul drumului, blocând traficul rutier, pentru a schimba câteva vorbe cu un angajat de la Delgaz: „Ai răbdare!”

În această perioadă, strada Stațiunii din municipiul Suceava suferă lucrări de modernizare în cadrul proiectului „Modernizarea de la scara blocului”.

Azi, pe la ora 11.30, un tupeist care conducea un autoturism al firmei Loial a hotărât că ar trebui să blocheze traficul rutier pentru a schimba câteva cuvinte cu o persoană aflată într-o mașină a celor de la Delgaz, care staționa pe o porțiune betonată ce ar trebui folosită drept trotuar. Observând faptul că mașina de la Loial este oprită în bătaie de jos în mijlocul drumului, primul șofer ajuns nas-în-nas cu nesimțitul a claxonat cu intenția de a grăbi deznodământul discuției dintre angajatul de la Loial și cel de la Delgaz. 

Imediat după ce a fost claxonat, șoferul Loganului inscripționat cu „Loial” a dat puțin în spate și a luat din nou o pauză, probabil pentru a-și trage suflarea în urma efortului depus pentru a muta mașina câțiva metri. Angajatul celor de la Loial a poziționat mașina în așa fel încât să nu se poată strecura mașinile de pe contrasens printre el și un marcaj rutier.

După ce i s-a spus șoferului de la Loial să dea mașina mai în față, cel din urmă i-a spus celuilalt șofer să aibă răbdare, uitându-se tulbure și relaxat spre interlocutor, fără a face nimic în această privință. Abia după ce i s-a spus a doua oară să mute mașina și a început să claxoneze un alt șofer, individul de la Loial a mutat autoturismul de firmă.

Deoarece în timpul discuției mimica și comportamentul angajatului de la Loial erau asemănătoare cu a unui individ aflat sub influența băuturilor alcoolice, celălalt participant la trafic i-a reproșat șoferului Logan-ului că este „țeapăn”. Cu această ocazie, angajatul de la „Loial” a spus la fel de tulbure și relaxat „Bineînțeles”. Probabil starea individul de la Loial a fost influențată de soarele care l-a bătut în cap și de aerul înăbușitor.


Loial Impex este firma a cărei „Dorei” au avut nevoie de trei încercări pentru a marca o trecere de pietoni, cât de cât civilizată, în centrul Sucevei. 

Adauga comentariu