VIDEO Unul dintre sălbaticii din Dumbrăveni, care au schingiuit un cal, a ajuns în Penitenciarul Botoșani. Acesta a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare pentru un cearșaf de infracțiuni

Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Nicu Stan (30 de ani) la doi ani și opt luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de „lovire sau alte violenţe”, „rănirea sau schingiuirea animalelor”, „ultraj contra bunelor moravuri”, „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, „punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat”, „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Față de această decizie se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare. Deoarece nu a fost făcut niciun apel, decizia a rămas definitivă.

Așadar, ieri, 26 iulie 2022, în jurul orei 16.00, polițiștii l-au identificat pe inculpat pe raza localității Dumbrăveni. Acesta a fost reținut și condus până la Penitenciarul Botoșani, unde a fost încarcerat.


Vă aducem aminte faptul că în vara anului 2020, pe rețele de socializare au circulat mai multe imagini cu un cal care este bătut cu sălbăticie de către doi indivizi din comuna Dumbrăveni. Polițiștii suceveni s-au autosesizat și au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „rănirea animalelor cu intenție”.

Ulterior, în urma cercetărilor făcute, oamenii legii au stabilit că autorii oribilei fapte sunt Nicu Stan (28 de ani) și Florin Stan (47 de ani), tată și fiu, ambii din comuna Dumbrăveni. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore pentru infracțiunile de „rănirea sau schingiuirea animalelor” și „ultraj contra bunelor moravuri”.

Adauga comentariu