VIDEO Urmările ultimei avertizări de cod portocaliu pe raza județului Suceava. Un spital a fost inundat

În urma ultimului cod portocaliu anunțat pe raza județului Suceava, cantitatea de apă în exces a pus probleme mai multor oameni.

Această avertizare meteo a fost valabilă pentru data de 14 iulie 2019, în intervalul orar 16:10 – 19:40.

Ploaia serioasă a inundat mai multe curți din mai multe localități din județul Suceava, a inundat subsolul unui spital orășenesc și a îngreunat traficul feroviar și rutier.

„Am avut avertizare de cod portocaliu prelungit începând cu ora 16:10 până la 19:40, timp în care practic ca urmare a precipitațiilor, pentru că au fost coduri portocalii de precipitații abundente însoțite de grindină, am avut din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență trei intervenții.

Una în ceea ce privește subsolul Spitalului Municipal din Vatra Dornei, unde de fiecare dată când avem precipitații în cantități mai mari, din cauza canalizării care nu face față avem acest subsol inundat. Problemele nu sunt mari, din perspectiva cantității de apă cu care se inundă subsolul, ba mai multe decât atât, ca să poată să fie extrasă apa fluvială de multe ori pompierii sunt nevoiți să suplimenteze ca să poată efectiv să absoarbă. Suplimentează cu apă pentru a ridica nivelul și a putea să absoarbă cu furtunul cantitatea de apă fluvială.

O altă intervenție a pompierilor ieri a fost la o curte din Mironu și azi-noapte la o curte din Humor. În ceea ce privește problema de pe linia CFR, pe zona Pătrăuți, practic trenul Suceava – Cacica, din cauză că au fost antrenate aluviuni pe acel segment de cale ferată a avut o întârziere de câteva zeci de minute, cât timp au intervenit cei de la CFR și au eliberat, dar acolo practic este o problemă cu care ne-am confruntat de mai multe ori în această vară din cauză că nu se asigură lucrările de mentenanță, șanțurile de scurgere nu sunt curățate. (...)

Din fericire, codul portocaliu au insemnat doar aceste trei intervenții ale pompierilor, punctuale și nu alte probleme deosebite”, a spus prefectul Sucevei, Mirela Adomnicăi.

Unii cetățeni afectați de ultima ploaie și-au făcut timp, printre activitățile de eliberare a apei din curți, pentru a filma urmările codului portocaliu.

sursa video: www.facebook.com

 

Adauga comentariu