Vineri se va stabili dacă Tiberius Vatamaniuc va fi arestat preventiv. Atunci activistul de mediu va afla dacă va fi dat în urmărire națională și internațională

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au solicitat arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Tiberius Vatamaniuc, care este cercetat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, arată Glasul Sucevei.

În cazul în care magistrații vor admite solicitarea procurorilor, Vatamaniuc va fi dat în urmărire națională și internațională pentru a putea fi adus în fața oamenilor legii ca să dea declarații cu privire la accidentul mortal produs la Sucevița, la începutul săptămânii trecute.

Solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți se va judeca vineri, 6 mai 2022.

Tiberius Vatamaniuc s-ar afla pe teritoriul Germaniei, conform spuselor sale.

Individul este acuzat că în noaptea de 25 spre 26 aprilie 2022 a condus beat o mașină după ce a avut o altercație cu trei bărbați. Vatamaniuc avea o alcoolemie de 1,97 mg/l alcool pur în sânge în momentul în care a fost încătușat de polițiști.

Doi dintre bărbații pe care îi urmărea au fost implicați într-un grav accident rutier. Unul dintre aceștia a decedat, iar celălalt a ajuns în comă la spital.

Tiberius Vatamaniuc are un trecut infracțional tumultuos, închisoare nefiindu-i străină.

În primăvara anului 2013, acesta a fost condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare pentru tentativă de omor. El a lovit cu sabia un bărbat într-un club din Rădăuți, după care a intrat cu mașina pe terasa localului.

În anul 2019, a mai fost condamnat la un an și patru luni de închisoare pentru ultraj, după ce a făcut un scandal monstru la Spitalul Rădăuți, țintă fiindu-i un polițist.

Anul trecut, el a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis de conducere.

sursa material: glasulsucevei.ro

Adauga comentariu