Violatorul recidivist Vasile Donisan a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru că și-a înjunghiat colegul de pahar cu un cuțit în zona gâtului

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Vasile Donisan la opt ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la omor”.

Inculpatul este obligat să plătească 20.000 de lei victimei sale, suma reprezentând daunele morale provocate.

De asemenea, din custodia lui Donisan au fost confiscare cinci cuțite de bucătărie și un cuțit multifuncțional defect.

Decizia nu este definitivă. Aceasta poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.


Vă amintim faptul că în seara de 27 spre 28 mai 2021, Cornel B. (33 de ani), din comuna Satu Mare, și Vasile Donisan (45 de ani), localnic, au consumat băuturi alcoolice la domiciliul celui dintâi. În dimineața de 28 mai 2021, pe la ora 08.30, cei doi s-au luat la ceartă. Conflictul spontan a degenerat în așa fel încât Donisan i-a aplicat lui Cornel B. mai multe lovituri la nivelul feței și l-a înjunghiat cu un cuțit în zona cervicală stânga.

În urma acestui eveniment, Donisan a fost reținut pentru 24 de ore, iar în ziua următoare a fost prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea și a emis pe numele individului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Vasile Donisan a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

Inculpatul din Satu Mare și-a petrecut ani buni din viață în pușcărie

Violator de bătrâne

  • 7 ani de închisoare

Pentru că în luna octombrie a anului 2005 Vasile Donisan a violat-o pe o femeie în vârstă de 58 de ani, a fost condamnat la șapte ani de închisoare.

În vara anul 2011, individul a fost eliberat condiționat având un rest de pedeapsă de 471 de zile

  • 12 ani de închisoare

În anul 2012, Vasile Donisan a fost condamnat la 12 ani de închisoare, pentru „viol” și „tentativă de viol”. În luna decembrie a anului 2011, individul a intrat în jurul orei 04.30 în casa unei bătrâne în vârstă de 83 de ani și a violat-o. La plecat, Donisan i-a furat femeii trei sticle de suc.

În aceeași noapte, individul a intrat și în casa unei femei de 76 de ani pe care a atacat-o cu un cuțit și a încercat să o violeze. Victima s-a luptat din răsputeri cu individul care la acea vreme avea circa 35 de ani. Datorită faptului că femeia a început să țipe, Donisan a plecat de la fața locului.

În urmă cu aproximativ un an de zile, Donisan a fost din nou eliberat condiționat, rămânând cu un rest de pedeaspsă de executat de circa 180 de zile.

Adauga comentariu